Comunicat de presă – Somaţie Primăria Odorheiu Secuiesc 14.03.2018

                                                                      Comunicat de Presă

Ca urmare a arborării, în data de 14.03.2018, a mai multor drapele ale Ungariei pe raza municipiului Odorheiu – Secuiesc, Instituția Prefectului – Județul Harghita a transmis o somație Primarului municipiului Odorheiu – Secuiesc, prin care s-a solicitat respectarea prevederilor Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Potrivit art.7 din Legea nr.75/1994 „Drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul României numai împreună cu drapelul naţional şi numai cu prilejul vizitelor cu caracter oficial de stat, al unor festivităţi şi reuniuni internaţionale, pe clădiri oficiale şi în locuri publice stabilite cu respectarea prevederilor prezentei legi.”

Astfel, autoritatea publică locală în cauză a fost somată să intre în legalitate de îndată, respectiv să arboreze în condiţiile legii şi Drapelul Naţional al României, în caz contrar urmând a se aplica sancțiunea contravențională prevăzută de lege.

 

 

Data: 14 martie 2018                                                             Cancelaria Prefectului