Situații de urgență

La nivelul judeţelor și municipiului București se constituie, sub conducerea prefecţilor, comitete pentru situaţii de urgență. Comitetul este constituit prin ordinul prefectului, iar prefectul are calitatea de președinte al acestuia. Din comitet fac parte preşedintele consiliului judeţean/primarul general și de sector, şefi de servicii deconcentrate, descentralizate şi de gospodărie comunală şi alţi manageri ai unor instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgență, precum şi manageri ai agenţilor economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă.

 

Ghid de aplicare a prevederilor OUG nr. 81/2021, privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, poate fi consultat aici.

 

Hotărâri ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Harghita

2023

2022

2021

2020

Model Declaratie proprie răspundere

Adeverință pentru angajatori

Informații utile:

  • Ordine ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Harghita

2023

2022

2021

2020

2019

Ordin nr. 87 din 2015 privind Regulamentul de organizare, funcţionare şi atribuţiile Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita

  • Alte informaţii utile

Activitate Comitet Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Harghita

Mai mult despre semnificatia codurilor hidrometeorologice aici.

Administrația Natională de Meteorologie

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor

SITUAŢIE PREGĂTIRE SEZON RECE 2019 – 2020