Activitățile privind asigurarea ordinii și siguranței publice, premergător și pe timpul desfășurării evenimentului „Tusványos” 2024
Instituția Prefectului Județul Harghita
În perioada 23 – 28 iulie instituțiile Ministerul Afacerilor Interne vor asigura punerea în aplicare a planului de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, pe perioada desfășurării Universității de Vară şi a Taberei Studențești ”Tusványos” – 2024, din orașul Băile Tușnad.
Va fi asigurată o prezență activă în stradă a lucrărilor ministerului nostru pentru a preveni faptele ilegale și pentru a asigura intervenția rapidă în cazul producerii unor incidente, precum și pentru acordarea unei atenții deosebite locurilor aglomerate din stațiune și de pe traseele turistice.
Polițiști vor acționa pentru păstrarea ordinii și siguranței publice, apărarea patrimoniului public și privat, creșterea gradului de siguranță rutieră și al transporturilor.
Pompierii militari vor interveni în toate cazurile de situații de urgență, atât în ceea ce privește limitarea efectelor unor fenomene meteo sau hidrologice periculoase, ținând cont de prognozele pentru perioada următoare.
Jandarmii vor executa misiuni pentru ajutorarea persoanelor aflate în situații de risc, iar jandarmii montani vor monitoriza zonele adiacente taberei și a traseelor turistice.
Vor acționa în sistem integrat alături de instituțiile MAI, Serviciul Județean de Ambulanță Harghita, Serviciul Salvamont Harghita dar și alte instituții cu atribuții, astfel încât Universitate de vară să se desfășoare în condiții de legalitate, iar participanții să poată petrece în siguranță aceste zile în județul Harghita.
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita
Pentru a asigura desfășurarea fără incidente a Taberei de Vară pentru Studenți Tusvanyos din stațiunea Băile Tușnad, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Harghita a implementat o serie de măsuri de ordine cu scopul principal de a menține un climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Aceste măsuri sunt orientate spre prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, protejarea participanților și creșterea capacității de intervenție în situații de urgență.
În perioada 23-27 iulie, pentru asigurarea unei prezențe constante și eficiente, peste 80 de polițiști harghiteni, din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale, vor fi prezenți zilnic în zona de desfășurare a evenimentului și în proximitatea acestuia. Aceștia vor desfășura activități de linie pentru verificarea condițiilor de siguranță, protejarea cetățenilor și prevenirea oricăror incidente negative.
Activitățile polițiștilor harghiteni vor fi coordonate cu celelalte instituții din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, având ca obiectiv asigurarea și menținerea unui climat optim de siguranță și ordine publică, precum și descurajarea faptelor antisociale. Prezența forțelor de ordine va contribui la creșterea siguranței publicului numeros, oferind participanților liniștea necesară pentru a se bucura de eveniment.
Pe linie rutieră, polițiștii rutieri vor monitoriza traseele de deplasare spre și dinspre zona de desfășurare a evenimentului, asigurându-se că traficul auto și pietonal se desfășoară fluent. Vor fi utilizate aparatele de drugtest și etilotest, alături de autospecialele dotate cu echipamente de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare. De asemenea, polițiștii rutieri vor acționa pentru identificarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive și pentru prevenirea oricăror abateri de la normele legale.
Pentru creșterea capacității de intervenție, un echipaj canin specializat în depistarea substanțelor psihoactive va fi de asemenea prezent. Polițiștii vor interveni prompt și profesionist în orice situație de urgență sau incident sesizat prin 112. Grupe de intervenție constituite din luptători de la acțiuni speciale vor fi pregătite să intervină rapid, conform competențelor specifice.
Recomandări pentru participanți:
– Nu consumați băuturi alcoolice și/sau substanțe psihoactive înainte de a conduce. Respectați indicațiile polițiștilor rutieri, circulați cu viteză moderată și fiți prudenți în trafic.
– Fiți atenți în relațiile cu persoanele cunoscute întâmplător! Nu legați prietenii cu persoane cu comportament deviant și evitați să acceptați băuturi, țigări sau alimente de la persoane necunoscute.
– Respectați regulile de conduită socială. Nu răspundeți provocărilor cu violență și evitați situațiile conflictuale.
– În timpul nopții, deplasați-vă în grup și evitați locurile izolate sau întunecate.
Dragi participanți,
Siguranța și protecția dumneavoastră sunt priorități esențiale pentru polițiștii harghiteni. În caz de nevoie, apelați cu încredere la echipajele de poliție sau la numărul unic de urgență 112 pentru a solicita ajutorul.
Suntem aici pentru a vă asigura o experiență plăcută și sigură!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” al Județului Harghita
Începând de mâine, 23 iulie și până duminică, 28 iulie, în stațiunea Băile Tușnad, se va desfășura cea de-a 33-a ediţie a Universităţii de Vară şi Tabăra Studenţească ”Tusványos”, un eveniment așteptat cu entuziasm de către comunitate.
În acest sens, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Oltul” al județului Harghita a dispus măsurile necesare, astfel încât și ediția de anul acesta a festivalului ”Tusványos”, să se desfășoare în depline condiții de siguranță.
În vederea menținerii climatului de normalitate pentru participanți, în toată această perioadă avem angrenate forțe și mijloace pregătite să furnizeze răspunsul eficient în cazul producerii incendiilor, acordarea primului ajutor calificat și acordarea asistenței medicale de urgență, respectiv evacuarea în situații de urgență a persoanelor aflate în dificultate, asigurând necesitățile operative în perimetrul alocat festivalului cu un echipaj de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, care va fi prezent, pe toată durata desfășurării evenimentului, în vederea asigurării intervenției în cazul producerii unor situații de urgență.
Nu în ultimul rând, inspectorii de prevenire au desfășurat în această perioadă controale și verificări pe linia apărării împotriva incendiilor la operatorii economici aflați în proximitatea zonei de desfășurare a evenimentului, dar și la cei existenți în incintă.
Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru înlăturarea pe loc a potențialelor situații de pericol pentru cei prezenți.
Această ediție anunță un număr mare de participanți și dorim, pe această cale, să le transmitem și câteva recomandări. Îi îndemnăm pe toți cei care vor veni la Tusványos să asculte îndeaproape sfaturile primite de la organizatori și autorități.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, recomandăm participanților să aibă o conduită potrivită, să aibă grijă de siguranța lor și a celorlalți, iar în cazul în care situația o va impune, să urmeze cu strictețe recomandările organizatorilor pentru a asigura evacuarea din zona de risc.
Dacă sesizați că o persoană are nevoie de ajutor, vă rugăm să vă adresați cu încredere echipajelor noastre, care se vor afla în perimetrul festivalului pentru a întâmpina și gestiona potențialele situații de urgență.
Totodată, pompierii militari harghiteni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a situațiilor de urgență ce pot surveni, astfel:
– Nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu;
– Nu aruncați la întâmplare țigările. Este interzis fumatul în afara locurilor special amenajate;
– NU lăsați copiii nesupravegheați;
– Nu blocați căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor sau accesul la hidranții exteriori;
– În caz de furtună, întrerupeţi orice activităţi în aer liber, intraţi într-o construcţie ori într-un autoturism. Evitaţi activităţile în preajma râurilor şi pâraielor, nu vă adăpostiţi sub poduri sau copaci, în cazul în care sunteţi surprinşi de averse puternice;
– În situaţia temperaturilor foarte ridicate, limitaţi consumul de băuturi alcoolice, purtaţi haine uşoare și răcoroase;
– Nu aruncaţi resturile menajere decât în locuri amenajate. În situaţia unui incendiu, acestea pot concura la dezvoltarea rapidă a arderii.
De asemenea, cel mai frecvent risc al perioadelor cu temperaturi ridicate este pericolul de înec.
Pentru a evita acest risc, vă recomandăm:
nu intrați în apă pe timp de noapte sau dacă ați consumat alcool;
nu intrați în apa rece după expunerea îndelungată la soare;
nu săriți în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
scăldați-vă doar în locurile special amenajate în acest sens;
nu lăsați copiii nesupravegheaţi în apă sau în împrejurimi;
dacă nu știți să înotați foarte bine, nu vă aventurați în locuri periculoase, nesupravegheate;
nu vă scăldați în râuri, lacuri sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenții sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi și trunchiuri de copaci.
În cazul în care observați o persoană care se află în pericol de înec, sunați la 112 și încercați să salvați victima, dar fără a vă pune viața în pericol.
Pentru a petrece aceste zile în siguranță, le recomandăm tuturor participanților să respecte măsurile dispuse de organizatori și să ne anunțe imediat în cazul producerii unei situații de urgență.
Vă asigurăm încă o dată că efectivele de pompieri sunt pregătite în permanență să răspundă, prompt, nevoilor comunității, pentru gestionarea tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului-ajutor medical specializat. Ne dorim să vă bucurați de aceste zile, în siguranță și fără evenimente neplăcute.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita
Jandarmeria Harghita va asigura măsurile de ordine și siguranță publică la Universitatea de vară și tabăra studențească „Tusvanyos” în perioada 23-26 iulie. În ziua de 27 iulie, misiunea va fi preluată de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș.
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor, Jandarmeria adresează participanților următoarele recomandări:
– să manifeste un comportament paşnic şi să respecte recomandările făcute de organizatori și ale forțelor de ordine;
– să nu se implice în acţiuni de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunării publice şi să nu incite la asemenea acţiuni prin niciun mijloc;
– să nu introducă sau să aibă, în timpul adunărilor publice, băuturi alcoolice sau obiecte contondente ce pot pune în pericol siguranţa participanţilor.
În acest sens, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru supraveghere și monitorizare, descurajarea și prevenirea unor incidente sau acte de tulburare a ordinii publice, premergător, pe timpul și ulterior desfășurării evenimentelor.
Totodată, jandarmii din cadrul Posturilor de Jandarmi Montan Băile Tușnad, Harghita Băi, Lacu Roșu, Borsec și Praid vor fi și ei la datorie în această perioadă pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia operativă şi oportună în cazul unor situații de urgență şi pentru aplanarea unor eventuale conflicte în zona de competență .
Astfel, în cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, solicitați ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv sau apelați numărul unic de urgență, 112.
Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Harghita
Pe perioada desfășurării Taberei de vară Tusvanyos, 23.07. – 27.07.2024, specialiştii antidrog vor desfășura activități specifice de prevenire și consiliere privind efectele și riscurile asociate consumului de droguri și vor oferi, la nevoie, sprijin de specialitate.
Totodată, realizăm sesiuni de informare şi instruire în domeniul prevenirii consumului de alcool şi droguri, adresate organizatorilor festivalului, personalului de securitate, voluntarilor acreditaţi.
Reiterăm faptul că substanțele psihoactive acţionează asupra sistemului nervos central, cu efecte atât asupra stării fizice, cât şi psihice, modifică senzaţiile şi percepţiile, atenţia, gândirea, imaginaţia, generând tulburări emoționale şi de comportament.
Vă informăm că Agenția Națională Antidrog a lansat campania de informare ”Safe Festival”, în cadrul căreia a fost creată o secțiune pe site-ul instituției, www.ana.gov.ro, unde atât organizatorii, cât și participanții găsesc informații despre măsurile de prevenire în domeniul drogurilor, efectele consumului de substanțe interzise, aspectele legislative, care fac diferența dintre legal și ilegal, precum și unde să se adreseze în caz de urgență.
Reamintim tuturor că cele mai frumoase momente sunt cele pe care ți le amintești a doua zi și le poți împărtăși cu cei dragi!