Mesajele instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne reprezentate în județul Harghita cu privire la asigurarea siguranței cetățenilor pe timpul vacanței prilejuite de sărbătorire a Zilei Naționale a României
Instituția Prefectului – Județul Harghita
Pentru perioada minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României instituțiile Ministerului Afacerilor Interne vor asigura o prezență activă în toate zonele de competență pentru a preveni faptele ilegale și pentru a asigura intervenția rapidă în cazul producerii unor incidente, fiind acordată o atenție deosebită locurilor aglomerate și stațiunilor turistice.
Polițiști vor acționa pentru păstrarea ordinii și siguranței publice, apărarea patrimoniului public și privat, creșterea gradului de siguranță rutieră și al transporturilor.
Pompierii militari vor interveni în toate cazurile de situații de urgență, atât în ceea ce privește limitarea efectelor unor fenomene meteo sau hidrologice periculoase, ținând cont de prognozele pentru perioada următoare.
Jandarmii vor executa misiuni pentru asigurarea unui climat de normalitate în zonele aglomerate, ajutorarea persoanelor aflate în situații de risc, iar jandarmii montani vor monitoriza zonele din stațiunile montane și traseele turistice.
Transmitem pe această cale cetățenilor să respecte regulile de conduită civică și recomandările autorităților, pentru că numai așa putem parcurge în siguranță această perioadă.
Inspectoratul de Poliție Județean Harghita
În perioada minivacanței cuprinsă între 30 noiembrie – 3 decembrie 2022 oamenii legii se vor afla la datorie pentru ca cetățenii să se poată bucura în siguranță de zilele libere.
În perioada cuprinsă între 30 noiembrie – 3 decembrie 2023, ocazionată de Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei și de celebrarea Zilei Naționale a României, polițiștii harghiteni vor fi la datorie pentru ca cetățenii să se poată bucura în liniște de zilele libere.
Astfel, polițiștii din cadrul structurilor rutiere vor acționa pe drumurile din județ pentru fluidizarea traficului rutier și pentru desfășurarea circulației în bune condiții, îndeosebi în zonele intens circulate.
Pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță a cetățenilor, precum și pentru prevenirea, combaterea și descoperirea faptelor de natură antisocială polițiștii de ordine publică, investigații criminale, criminalistic, investigarea criminalității economice, protecția animalelor, arme, explozivi și substanțe periculoase, acțiuni speciale, vor fi pregătiți să intervin, pentru a preîntâmpina orice situație de risc a cetățenilor.
Pentru ca zilele de sărbătoare să nu fie umbrite de situații sau evenimente neplăcute, polițiștii vă recomandă:
– nu plecați la drum cu autoturismul fără să vă echipați cu anvelope de iarnă; pe lângă faptul că riscați să fiți implicați în accidente rutiere, astfel punând în pericol viața dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, ați putea fi și sancționați contravențional;
– informați-vă din timp despre starea vremii, înainte de a pleca la drum, asigurați-vă că aveți suficient combustibil, alimente și un dispozitiv funcțional de comunicare;
– dacă participați la evenimente unde sunt prezente mase mari de oameni, supravegheați în permanență copiii, persoanele vârstnice, animalele de companie sau bunurile pe care le dețineți;
– parcați vehiculele doar în locuri special amenajate, fără a bloca căile de acces;
– nu cumpărați și nu comercializați articole pirotehnice interzise și nu lăsați astfel de articole la îndemâna copiilor;
– respectați recomandările făcute de organizatorii adunărilor publice, împuterniciţii acestora sau organele de ordine;
– nu desfășurați activități de natură a împiedica desfăşurarea normală a adunărilor publice şi nu incitați la asemenea acţiuni prin viu grai, manifeste sau alte mijloace audiovizuale;
– nu introduceți, în timpul adunărilor publice, băuturi alcoolice, arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente;
Nu uitați! De fiecare dată când vă aflați în situații de risc apelați numărul unic de urgență 112!
Inspectoratul de Poliție Județean urează:
La mulți ani, celor ce își serbează onomastică de ziua Sfântului Andrei!
La mulți ani, România!
La mulți ani, tuturor românilor!
Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita
În contextul minivacanței ocazionate de Ziua Națională a României, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita am dispus măsuri de asigurare ap climatului de ordine și siguranță publică.
Începând de astăzi, echipajele de jandarmi vor acționa în fiecare zi pentru siguranța dumneavoastră. Aceștia vor fi prezenți în zonele aglomerate, zonele unde se vor desfășura evenimentele publice și vor acorda o atenţie deosebită activităților de prevenire și combatere a faptelor antisociale.
Vă recomandăm să nu vă implicați în acțiuni care pot tulbura ordinea și liniștea publică, să supravegheați cu atenție copiii și să aveți grijă de obiectele personale, iar dacă vă aflați într-o situație dificilă sau sunteți martorii unor fapte antisociale, solicitați ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv.
Jandarmii montani sunt pregătiți și echipați să intervină pentru a acorda sprijin persoanelor aflate în dificultate, dar și în cazul constatării unor abateri de la normele legale.
Persoanelor care vor alege să își petreacă aceste zile în stațiunile montane le recomandăm să se echipeze corespunzător, să se informeze asupra condițiilor climatice locale, și să aleagă doar traseele montane marcate și deschise pe timp de iarnă.
În caz de nevoie solicitați ajutorul jandarmilor prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita
În minivacanța prilejuită de sărbătoarea Sfântului Andrei și aniversarea Zilei Naționale a României, peste 100 de pompieri harghiteni vor fi zilnic la datorie, pentru a răspunde prompt tuturor solicitărilor venite din partea cetățenilor. Asistența medicală va fi asigurată de către echipajele SMURD, încadrate cu paramedici specializați în acordarea primului-ajutor calificat.
De asemenea, o atenție deosebită va fi acordată manifestărilor ocazionate de sărbătoarea Zilei Naționale a României, unde se așteaptă un număr mare de participanți. Premergător acestei minivacanțe, inspectorii de prevenire au efectuat controale tematice și inopinate, la unitățile de alimentație publică, construcții și amenajări temporare destinate organizării de concerte, festivaluri, spectacole, târguri tematice în vederea verificării respectării prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor.
Pentru că mulți dintre dumneavoastră își vor alege să petreacă minivacanța cu precădere în zonele turistice, în scopul înlăturării cauzelor potenţial generatoare de incendii sau producerii unor evenimente neplăcute, recomandăm cetățenilor să respecte următoarele reguli simple, însă foarte importante:
- la sosirea în unitatea de cazare, studiați planul de evacuare în caz de incendiu; turiștii sunt obligați să se informeze despre modul de comportare în caz de incendiu;
- sesizați personalul de la recepție, dacă identificați căi de evacuare blocate;
- verificați modalitatea de deschidere a ferestrelor;
- identificați traseele de evacuare în situații de urgență.
Reamintim cetățenilor că, în perioada sezonului rece, odată cu scăderea temperaturilor, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate, de aceea îi rugăm să manifeste maximă prudență în utilizarea acestora.
- Pentru a preveni producerea unor incendii, verificați mijloacele de încălzire, precum sobe, calorifere sau alte surse de căldură, iar dacă constatați defecțiuni, remediați-le.
- În situația în care părăsiți locuința, decuplați aparatele electrice.
- Recomandăm părinților supravegherea permanentă a copiilor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceștia să se joace cu focul sau în apropierea mijloacelor de încălzire.
Întrucât temperaturile sunt în scădere și există posibilitatea emiterii unor avertizări de fenomene meteorologice periculoase, mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
În speranța că cetățenii vor conștientiza pericolele la care se pot expune și vor da dovadă de responsabilitate, adoptând o conduită preventivă, le dorim să petreacă o minivacanță în siguranță.
Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Harghita
Cu ocazia minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a Românei, specialiștii centrului vor desfășura activități specifice, de informare, conștientizare şi asistență specializată, pentru consumul şi dependența de droguri.
În contextul zilelor libere ce urmează, le recomandăm tuturor să petreacă în siguranță, să nu consume alcool în exces, să nu accepte băuturi sau alimente de la persoane necunoscute, care pot conține diferite substanțe, și să nu conducă autoturisme dacă se află sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.
Reamintim că substanțele psihoactive acționează asupra sistemului nervos central, cu efecte atât asupra stării fizice, cât și psihice, generând tulburări emoționale și de comportament.
De asemenea, reamintim că specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog oferă,gratuit și confidențial, asistență integrată medico-psiho-socială, iar persoanele care au nevoie de sprijin sunt îndrumate să apeleze Tel. Verde: 0 800 870070, să se adreseze Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Harghita sau să sune la numărul unic de urgenţă 112.
Cu prilejul Zilei Naționale a României, vineri, în data de 01 decembrie 2023, vă invităm să participați la activitățile organizate cu această ocazie, începând cu ora 12:00, în centrul municipiului Miercurea Ciuc.
Cu ocazia Zilei Naționale a României, transmitem tuturor cetățenilor județului Harghita cele mai bune gânduri şi urări de bine, împliniri și multă sănătate!
Vă urăm „La Mulți Ani!” și vă dorim să aveți parte de zile liniștite!