Mesajul Instituţiei Prefectului Judeţul Harghita cu ocazia Zilei Poliţiei Române

 

 

GUVERNUL ROMÂNIEI
Instituția Prefectului Județul Harghita

Astăzi, 25 martie, Poliția Română aniversează 199 de ani de atestare documentară, dată legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe însemnele Poliţiei Române.
Misiunea poliției române este să apere liniştea şi siguranţa publică, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să protejeze avutul public şi privat, într-o comunitate servită cu respect şi apărată cu devotament.
Eforturile depuse la îndeplinirea misiunilor, răspunderea promptă și eficientă la provocările zilnice, ne arată, de fiecare dată, dăruirea, devotamentul și contribuția pe care o are la creșterea gradului de siguranță publică și a sentimentului de încredere în rândul cetățenilor. Profesia de polițist este riscantă prin definiție, dar în contextul pandemiei COVID-19 a devenit și mai riscantă pentru că sunt expuși, asemenea tuturor, pericolului de îmbolnăvire. Ei sunt la datorie, în stradă, pentru noi, iar noi, la rândul nostru, trebuie să înțelegem că tot efortul lor este pentru binele, pentru sănătatea și pentru siguranța noastră.
În ultimul an misiunile au fost mai dificile și mult mai complexe, iar parteneriatul cu toate instituțiile cu atribuții în domeniul gestionării situațiilor de urgență și cu administrația publică locală au făcut ca măsurile de limitare a răspândirii coronavirusului SARS-COV-2 să fie cele mai eficiente.
Deviza LEX ET HONOR – LEGE ȘI ONOARE să vă călăuzească în toate acțiunile pe care le întreprindeți.

La mulți ani, Poliției Române și tuturor angajaților din structurile ei!

Miercurea Ciuc, 25 martie 2021