Dragi români,
În urmă cu 165 de ani, pe 24 ianuarie, românii și-au unit eforturile și au pus piatra de temelie a României de astăzi, ca stat național, unitar și democratic. Și atunci, mulți s-au opus. Și din afara țării, dar și din interior. Pentru interesele lor, ar fi fost mai bine ca românii să nu fie UNIȚI.
24 ianuarie 1859 a fost doar începutul unui lung drum. Viziunea liderilor de atunci nu s-a rezumat doar la unire. A urmat un val de reforme care au schimbat complet societatea românească și au avut ca principal scop reducerea inechităților sociale și îmbunătățirea condițiilor de trai. Românii au demonstrat întregii lumi că – UNIȚI! – își pot croi singuri soarta!
Astăzi, la 165 de ani de atunci, România a intrat într-o nouă etapă a modernizării sale. O etapă care îi va permite să se dezvolte și mai mult, să crească la adevăratul său potențial!
În primul rând, unirea – pe care marele Cuza a dorit-o și a simțit-o – devine realitate prin Autostrada Moldovei. Unirea economică efectivă a Moldovei cu restul țării va conduce, în sfârșit, la dezvoltarea rapidă a întregii zone, prin creșterea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă, mai bine plătite.
Apoi, reformele ireversibile, pe care acest Guvern le-a început anul trecut, permit României accesarea tuturor fondurilor din PNRR. Ne permit, astfel, trecerea la o nouă etapă de dezvoltare economică și socială.
Există încă multe inegalități sociale care trebuie corectate. Prioritatea momentului a fost și este rezolvarea cerințelor îndreptățite ale agricultorilor și transportatorilor. Iar rolul Guvernului este acela de a dialoga cu toate categoriile sociale care reclamă neajunsuri și inechități! Prin dialog vom găsi întotdeauna soluțiile necesare pentru rezolvarea lucrurilor care nu merg bine și trebuie corectate.
Desigur, știm cu toții că mai sunt multe probleme de rezolvat. În același timp, suntem conștienți de faptul că măsurile luate de guvern pentru protejarea nivelului de trai al populației trebuie continuate. Și acest guvern la va continua!
Dragi români,
Anul 2024 este un an extrem de dificil, în care cetățenii își vor alege reprezentanții la toate nivelurile. Cu toate acestea, responsabilitatea Guvernului este de a nu pune în pericol dezvoltarea țării. Pentru că interesul tuturor românilor este ca România să crească și să se dezvolte. Doar UNIȚI, putem construi o Românie echitabilă! Și tot UNIȚI vom depăși cu bine provocările acestui an!
Așa să ne ajute Dumnezeu!