La nivelul județului Harghita continuă activitățile ce control la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL).
În urma controalelor efectuate în perioada 30 august – 19 septembrie 2023, comisia mixtă de control a efectuat 162 de controale la instituții publice, operatori economici şi mijloace de transport şi a aplicat 98 de sancţiuni contravenţionale din care 63 avertismente scrise şi 35 amenzi in valoare de 399.700 lei.
Nu s-a întocmit încă nici un dosar penal și nu a fost suspendata până în acest moment activitatea la nici o entitate supusă controlului.
Deficiențe constatate:
- lipsa indicatorilor și indicare sensurilor de circulație, evacuare a personalului în incintă,
- lipsa planurilor de evacuare la incendiu,
- depozitarea necorespunzătoare a materialelor, depozitarea de materiale pe căile de evacuare în caz de situații de urgență,
- spațiu comercial fără autorizare de securitate la incendiu.
- nerespectarea timpilor de repaus, odihnă, pe perioada efectuării transporturilor.
- lipsa efectuării instructajului periodic în domeniul securității și sănătății în muncă,
- utilizarea de echipamente de protecție necorespunzătoare, lipsa unor echipamente de protecție specifice,
- depozitarea buteliilor necorespunzătoare, (lipsă chedere de protecție),
- rastel pentru depozitarea buteliilor fără legarea la priza de împământare.